14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 13-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 13-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 13-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 13-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 13-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 13-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 13-09-2024 17:00:00
O fată obişnuită se mută într-un apartament deţinut de o familie bogată, ai cărei membri au grave probleme psihologice şi obsesii. Vor fi ei capabili să se vindece unul pe altul?
Starting: 13-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 13-09-2024 21:45:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 13-09-2024 22:45:00
Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.
Starting: 14-09-2024 03:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 14-09-2024 03:45:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 14-09-2024 04:00:00
Au filmat in mai multe locuri din tara si au avut parte de un spectacol uluitor al traditiilor, de emotiile coplesitoare ale mirilor si ale familiilor acestora, dar si de distractie pe masura. Au facut tot posibilul pentru a strange zestre cat mai consistenta pentru insuratei si au fost partasii unor momente inedite, atat in spatele cat si in fata camerelor de filmat. Aventurile celor doi indragiti prezentatori, Andreea Mantea si Bursucu, precum si imagini de la cele mai frumoase nunti le veti putea urmari din 26 iunie, in fiecare duminica, de la ora 20:00, la Kanal D.
Starting: 14-09-2024 04:15:00
Emisiunea “Sport, dieta si o vedeta” are la baza un program ce se doreste a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face miscare sub orice forma ar fi, pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si a informa populatia despre diversele forme de terapie alternativa si un stil de viata sanatos! In fiecare emisiune Florentina Opris are invitati specialisti din domeniul sanatatii, diferite vedete si personalitati din toate domeniile sociale, pentru a spune cum se alimenteaza, cum fac miscare, metode de infrumusetare, sfaturi unice date telespectatorilor si de ce sunt benefice pentru noi toti cele doua elemente esentiale ale vietii : alimentatia sanatoasa si sportul de intretinere.
Starting: 14-09-2024 06:45:00
Emisiunea "Asta-i România!” ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: "Asta-i România!”.
Starting: 14-09-2024 07:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 14-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 14-09-2024 10:00:00
"ROventura" prezintă locuri pitorești, obiective turistice și activități de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George Mihai si Andreea Stravoiu.
Starting: 14-09-2024 11:45:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 14-09-2024 13:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 14-09-2024 15:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 14-09-2024 16:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 14-09-2024 18:00:00
Max ia decizia de a-i spune lui Evelyn ca vrea sa o paraseasca. Atunci cand urma sa se intalneasca pentru a vorbi, Evelyn este lovita de un autobuz si moare. Dupa o noapte in oras, Max are parte de o surpriza pe cinste. Max ia decizia de a-i spune lui Evelyn ca vrea sa o paraseasca. Atunci cand urma sa se intalneasca pentru a vorbi, Evelyn este lovita de un autobuz si moare. Dupa o noapte in oras, Max are parte de o surpriza pe cinste.
Starting: 14-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 14-09-2024 22:15:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 14-09-2024 23:15:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 15-09-2024 02:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 15-09-2024 04:00:00
Emisiunea “Sport, dieta si o vedeta” are la baza un program ce se doreste a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face miscare sub orice forma ar fi, pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si a informa populatia despre diversele forme de terapie alternativa si un stil de viata sanatos! In fiecare emisiune Florentina Opris are invitati specialisti din domeniul sanatatii, diferite vedete si personalitati din toate domeniile sociale, pentru a spune cum se alimenteaza, cum fac miscare, metode de infrumusetare, sfaturi unice date telespectatorilor si de ce sunt benefice pentru noi toti cele doua elemente esentiale ale vietii : alimentatia sanatoasa si sportul de intretinere.
Starting: 15-09-2024 04:30:00
Au filmat in mai multe locuri din tara si au avut parte de un spectacol uluitor al traditiilor, de emotiile coplesitoare ale mirilor si ale familiilor acestora, dar si de distractie pe masura. Au facut tot posibilul pentru a strange zestre cat mai consistenta pentru insuratei si au fost partasii unor momente inedite, atat in spatele cat si in fata camerelor de filmat. Aventurile celor doi indragiti prezentatori, Andreea Mantea si Bursucu, precum si imagini de la cele mai frumoase nunti le veti putea urmari din 26 iunie, in fiecare duminica, de la ora 20:00, la Kanal D.
Starting: 15-09-2024 05:00:00
Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.
Starting: 15-09-2024 07:30:00
"ROventura" prezintă locuri pitorești, obiective turistice și activități de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George Mihai si Andreea Stravoiu.
Starting: 15-09-2024 08:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 15-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 15-09-2024 10:00:00
În fiecare zi, în România se întâmplă câte un lucru demn de ştiut sau de luat în seamă, în fiecare zi se petrec fapte deosebite care ne uimesc, ne şochează dar şi lucruri care ne fac să fim mândri că suntem români. Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate.. Emisiunea "Asta-i România!” ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: "Asta-i România!”.
Starting: 15-09-2024 11:30:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 15-09-2024 13:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 15-09-2024 15:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 15-09-2024 16:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 15-09-2024 18:00:00
Sportivi, politicieni, cantareti, medici, oameni de televiziune, actori vor ajunge sub tirul intrebarilor jurnalistei Denise Rifai, iar publicul va avea astfel ocazia sa afle lucruri nespuse pana acum, sa descopere noi fatete ale celebritatilor invitate in emisiune si sa isi faca o imagine cat mai complexa si aproape de adevar asupra acestora.
Starting: 15-09-2024 20:00:00
Max ia decizia de a-i spune lui Evelyn ca vrea sa o paraseasca. Atunci cand urma sa se intalneasca pentru a vorbi, Evelyn este lovita de un autobuz si moare. Dupa o noapte in oras, Max are parte de o surpriza pe cinste. Max ia decizia de a-i spune lui Evelyn ca vrea sa o paraseasca. Atunci cand urma sa se intalneasca pentru a vorbi, Evelyn este lovita de un autobuz si moare. Dupa o noapte in oras, Max are parte de o surpriza pe cinste.
Starting: 15-09-2024 22:15:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 16-09-2024 00:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 16-09-2024 03:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 16-09-2024 03:30:00

Starting: 16-09-2024 04:00:00
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Starting: 16-09-2024 05:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 16-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 16-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 16-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 16-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 16-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 16-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 16-09-2024 17:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 16-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 16-09-2024 22:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 16-09-2024 23:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 17-09-2024 03:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 17-09-2024 03:30:00

Starting: 17-09-2024 04:00:00
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Starting: 17-09-2024 05:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 17-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 17-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 17-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 17-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 17-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 17-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 17-09-2024 17:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 17-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 17-09-2024 22:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 17-09-2024 23:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 18-09-2024 03:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 18-09-2024 03:30:00

Starting: 18-09-2024 04:00:00
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Starting: 18-09-2024 05:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 18-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 18-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 18-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 18-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 18-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 18-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 18-09-2024 17:00:00
Sportivi, politicieni, cantareti, medici, oameni de televiziune, actori vor ajunge sub tirul intrebarilor jurnalistei Denise Rifai, iar publicul va avea astfel ocazia sa afle lucruri nespuse pana acum, sa descopere noi fatete ale celebritatilor invitate in emisiune si sa isi faca o imagine cat mai complexa si aproape de adevar asupra acestora.
Starting: 18-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 18-09-2024 22:15:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 18-09-2024 23:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 19-09-2024 03:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 19-09-2024 03:30:00

Starting: 19-09-2024 04:00:00
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Starting: 19-09-2024 05:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 19-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 19-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 19-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 19-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 19-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 19-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 19-09-2024 17:00:00
O fată obişnuită se mută într-un apartament deţinut de o familie bogată, ai cărei membri au grave probleme psihologice şi obsesii. Vor fi ei capabili să se vindece unul pe altul?
Starting: 19-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 19-09-2024 21:45:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 19-09-2024 22:45:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 20-09-2024 03:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 20-09-2024 03:30:00

Starting: 20-09-2024 04:00:00
Show-ul prezinta informaţie proaspătă, din domenii diverse, de interes pentru publicul larg, precum şi dezvăluiri din showbiz.
Starting: 20-09-2024 05:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 20-09-2024 07:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 20-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 20-09-2024 10:00:00
În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.
Starting: 20-09-2024 12:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 20-09-2024 13:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 20-09-2024 16:00:00
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Starting: 20-09-2024 17:00:00
O fată obişnuită se mută într-un apartament deţinut de o familie bogată, ai cărei membri au grave probleme psihologice şi obsesii. Vor fi ei capabili să se vindece unul pe altul?
Starting: 20-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 20-09-2024 21:45:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 20-09-2024 22:45:00
Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.
Starting: 21-09-2024 03:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 21-09-2024 03:45:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 21-09-2024 04:00:00
Sportivi, politicieni, cantareti, medici, oameni de televiziune, actori vor ajunge sub tirul intrebarilor jurnalistei Denise Rifai, iar publicul va avea astfel ocazia sa afle lucruri nespuse pana acum, sa descopere noi fatete ale celebritatilor invitate in emisiune si sa isi faca o imagine cat mai complexa si aproape de adevar asupra acestora.
Starting: 21-09-2024 04:15:00
Emisiunea “Sport, dieta si o vedeta” are la baza un program ce se doreste a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face miscare sub orice forma ar fi, pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si a informa populatia despre diversele forme de terapie alternativa si un stil de viata sanatos! In fiecare emisiune Florentina Opris are invitati specialisti din domeniul sanatatii, diferite vedete si personalitati din toate domeniile sociale, pentru a spune cum se alimenteaza, cum fac miscare, metode de infrumusetare, sfaturi unice date telespectatorilor si de ce sunt benefice pentru noi toti cele doua elemente esentiale ale vietii : alimentatia sanatoasa si sportul de intretinere.
Starting: 21-09-2024 06:45:00
Emisiunea "Asta-i România!” ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: "Asta-i România!”.
Starting: 21-09-2024 07:15:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 21-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 21-09-2024 10:00:00
"ROventura" prezintă locuri pitorești, obiective turistice și activități de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George Mihai si Andreea Stravoiu.
Starting: 21-09-2024 11:45:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 21-09-2024 13:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 21-09-2024 15:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 21-09-2024 16:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 21-09-2024 18:00:00
În căutarea unei vieți mai autentice și sănătoase, Kate si Matt părăsesc orașul și se mută în mediul rural, într-o casă veche din statul New Hampshire. Curând, cuplul descoperă o cameră ascunsă care are puterea de a materializa orice își doresc.
Starting: 21-09-2024 20:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 21-09-2024 22:15:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 21-09-2024 23:15:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 22-09-2024 02:30:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 22-09-2024 04:00:00
Emisiunea “Sport, dieta si o vedeta” are la baza un program ce se doreste a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face miscare sub orice forma ar fi, pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si a informa populatia despre diversele forme de terapie alternativa si un stil de viata sanatos! In fiecare emisiune Florentina Opris are invitati specialisti din domeniul sanatatii, diferite vedete si personalitati din toate domeniile sociale, pentru a spune cum se alimenteaza, cum fac miscare, metode de infrumusetare, sfaturi unice date telespectatorilor si de ce sunt benefice pentru noi toti cele doua elemente esentiale ale vietii : alimentatia sanatoasa si sportul de intretinere.
Starting: 22-09-2024 04:30:00
Au filmat in mai multe locuri din tara si au avut parte de un spectacol uluitor al traditiilor, de emotiile coplesitoare ale mirilor si ale familiilor acestora, dar si de distractie pe masura. Au facut tot posibilul pentru a strange zestre cat mai consistenta pentru insuratei si au fost partasii unor momente inedite, atat in spatele cat si in fata camerelor de filmat. Aventurile celor doi indragiti prezentatori, Andreea Mantea si Bursucu, precum si imagini de la cele mai frumoase nunti le veti putea urmari din 26 iunie, in fiecare duminica, de la ora 20:00, la Kanal D.
Starting: 22-09-2024 05:00:00
Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.
Starting: 22-09-2024 07:30:00
"ROventura" prezintă locuri pitorești, obiective turistice și activități de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George Mihai si Andreea Stravoiu.
Starting: 22-09-2024 08:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 22-09-2024 09:00:00
“În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.
Starting: 22-09-2024 10:00:00
În fiecare zi, în România se întâmplă câte un lucru demn de ştiut sau de luat în seamă, în fiecare zi se petrec fapte deosebite care ne uimesc, ne şochează dar şi lucruri care ne fac să fim mândri că suntem români. Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate.. Emisiunea "Asta-i România!” ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: "Asta-i România!”.
Starting: 22-09-2024 11:30:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 22-09-2024 13:00:00
Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.
Starting: 22-09-2024 15:00:00
14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.
Starting: 22-09-2024 16:00:00
"The Floor" este un show menit să antreneze mintea şi apetitul pentru distracţie al romanilor. Cu un mecanism uşor de urmărit şi foarte distractiv pentru întreaga familie, "The Floor" le oferă telespectatorilor posibilitatea să-şi antreneze spontaneitatea şi cunoştinţele în domenii foarte variate, acoperind o gamă extinsă de preocupări, pasiuni, curiozităţi, cunoştinţe.
Starting: 22-09-2024 18:00:00
Sportivi, politicieni, cantareti, medici, oameni de televiziune, actori vor ajunge sub tirul intrebarilor jurnalistei Denise Rifai, iar publicul va avea astfel ocazia sa afle lucruri nespuse pana acum, sa descopere noi fatete ale celebritatilor invitate in emisiune si sa isi faca o imagine cat mai complexa si aproape de adevar asupra acestora.
Starting: 22-09-2024 20:00:00